200 de intamplari nostime din viata Parintilor

Categorie: Carti ortodoxe

Serios despre lucruri care te fac sa zambesti... 

Sunt din ce in ce mai dornic sa descopar bucuria inteligenta. Nascuta din situatii ori increngaturi de situatii de viata, cartea aceasta pe care Romeo Petrasciuc cauta sa o largeasca tot mai mult este un scurt tratat de "reveneala" din marea lehamite din jur. Scria candva C. S. Lewis ca "ura nu se cere(a) disimulata de dragul convenientelor sociale sau de teama ca nu cumva cineva sa te acuze de nevroza. O vedem, asadar, in starea ei salbatica" (Meditatii la Psalmi, Ed. Humanitas, 2014, pg. 37(. Dinaintea salbaticiei urii ce a cuprins Tara si a rastignit Biserica, emotia unei memorii anecdotice poate restaura normalitatea. Ceea ce veti citi nu sunt scornituri, ci fragmente de viata, aschii de zambet cordial. Vajnicii aparatori ai ortodoxiei incruntate s-au ciufulit la suflet cand au aparut cele doua volume de cate 77 de intamplari cu haz, care au facut, insa, deliciul celor care nu cred ca acreala din suflet este trasatura de caracter a unui ortodox. Autorul a continuat sa asculte si sa noteze, sa culeaga si sa hohoteasca bucuros atunci cand poanta era buna. Multi au socotit cartile anterioare o culegere de poante ori anecdote cu preoti. Nu e chiar asa. Sanatatea sufletească a unui om se măsoară şi în puterea de a asuma critica celor din jur, ironia cinstită, fără mizerii în care să se ascundă orice altceva decât dialogul constructiv şi distructiv de toxine sufleteşti. Ele sunt scurte reţete de detoxifiere... 
S-a adăugat acelor jurnale cu zâmbete o serie de povestiri noi. Prin cel de acum sutneţi invitaţi să vă scrieţi propriul volum cu destinderi. La câta ură am acumulat, ca oameni, în viaţa cotidiană, îndrăznesc să vă rog să fiţi curajoşi. Refuzaţi răutatea livrata sub chip de combustie pentru parvenire socială şi învăţaţi să deveniţi! suntem dinaintea unui scurt "roman" de istoria râsului sănătos. Remarc că românii, atunci când caută să treacă peste momente dificile din istoria lor, o dau pe amintiri zâmbitoarea. Aşa au apărut în vremea din urmă tot soiul de contribuţii livreţti, de amintiri cu ştaif şi hohotitoare, deopotrivă. N-ar strica, din când în când măcar, să revigorăm râsul. Pentru sănătatea sufletului şi ieşirea din lehamitea din jur. Romeo Petraşciuc reuşeşte! Rămâne un hâtru. Celor care se încăpăţânează să ne spună şi cum să zâmbim ca să fim creştini nu le recomandăm cartea. Pentru ceilalţi... liber la zâmbet! 

Pr. Constantin NECULA 

Invitaţie la zâmbet 

Iniţial, a fost un zâmbet-experiment. Multe din întâmplările acestui volum mi s-au sălăşluit în inimă în întâlniri cu oameni dragi, cugete luminoase, în care câte o zicere de duh ori câte o snoavă din realitatea imediată spărgea orice bariere de convenţionalism, lăsând loc la durabile apropieri de suflet, la trainice prieteşuguri... Astfel a apărut prima serie de 77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor . Cartea a avut o rezonanţă neaşteptat de actuoasă, dovadă că, într-o lume în care băşcălia, rânjetul au ajuns un reflex cabotin, zâmbetul sănătos, chibzuit îşi ma poate face încă loc în largheţea inimii. Cel de-al doilea volum apoi ( Alte 77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor ) s-a structurat de la sine. Mulţi dintre cititori au venit ei înşişi cu întâmplări învecinate ancdotic cu persoanje, ipostaze sau formulări cu ascendenţă de apoftegmă din viaţa de zi cu zi a celor pentru care a face voia lui Dumnezeu înseamnă şi o raportare cu zâmbetul pe buze la asumarea responsabilă a urmării lui Hristos. Şi, fie vorba între noi, nu au fost puţini nici cei care ni s-au alăturat din perimetrul unei aşezări teologice profesorale, universitare, ierarhice... 
Cartea aceasta le cuprinde pe celelalte două, la care se adaugă alte asemenea întâmplări (ajunse acum la 200), pe care dorim să o oferim cititorilor într-o ediţie, oarecum, completă. Toate istorisirile pe care le veţi regăsi aici sunt împtrumutate din zona teologică, cu personaje reale, tonice, savuroase. PE unii dintre ei i-am deconspirat , redându-le nume, date complementare exacte, pentru că situaţiile în care au fost surprinşi sunt de o gingăşie cuceritoare; pe alţii i-am adăpostit în spatele ideii de fond, care primează legitimităţii personajelor. Şi unii, şi ceilalţi însă sunt doar pretexte pentru acel zâmbet neviciat care curge din inimă şi care ne înseninează posomoreala cotidiană. 
Cineva (academicianul Ovidiu Bujor) propunea un experiment de un firesc debordant: să ne imaginăm că viaţa e o oglindă în faţa căreia ne oprim uneori să ne privim. Dacă zâmbim, zâmbetul se întoarce asupra noastră. Dacă ne crispăm şi ne schimonosim figura, grimasa se întoarce asupra noastră. 
De multe ori un zâmbet e mai bun ca orice predică. Şi aceasta o ştiu foarte bine cei care reuşesc să sfarme unele din cele mai grele inimi, pietrificate în indolenţă sau nepăsare. Pentru că sufletul deschis, inima curată, dragostea pentru celălalt se pot conjuga nemărginit într-un surâs de drag. Nu cred că întâmplător doar nouă, oamenilor, ni s-a dăruit zâmbetul. Toţi zâmbim în aceeaşi limbă şi această disponibilitate comunicativă şi expansivă se asortează cu orice. Iar atunci când zâmbetul vine dintr-o iubire sinceră, nepervertită, pentru Dumnezeu şi oameni, el poate fi dătător de minune. Copiii sunt cei mai convingători în acest sens. Şi nu cred că Dumnezeu nu le răspunde neîntârziat, şi El, cu câte un zâmbet... 
Un gânditor creştin le spunea la un moment dat discipolilor săi: „Când le veţi predica despre Cer să fiţi bucuroşi şi să zâmbiţi; dar când le veţi predica despre iad sunt de ajuns feţele voastre...” 
Cartea aceasta vrea să povestească despre Rai. Despre oameni frumoşi, destinşi, care au ştiut ca atunci când încercările le-au copleşit şi îngenuncheat sufletele, la întâlnirea cu ceilalţi lacrimile au înmiresmat ochii într-un zâmbet de încredere şi dragoste pentru Dumnezeu, spre îmbărbătarea celor de lângă ei. Şi cine ştie dacă nu a îngăduit Dumnezeu poporului ales să treacă prin pustia lumii acesteia tocmai pentru bucuria acelui zâmbet de recunoştinţă la vederea Ţării Sfinte... 

Romeo PETRAŞCIUC