Adunarea lui Dumnezeu

Prefaţă

Într-o vreme ca aceasta, cînd aproape fiecare învăţătură devine centrul unei noi asocieri, simţim şi mai mult nevoia de a avea convingeri lucrate în noi chiar de Dumnezeu, despre cee a ce este în adevăr Adunarea lui Dumnezeu. Trăim într- un secol de activitate intelectuală neobişnuită; de aici nevoia de a studia Cuvîntul lui Dumnezeu cu calm şi cu rugăciune.

Acest Cuvînt — binecuvîntat să fie Autorul lui! — este ca o stîncă în mijlocul oceanului gîndirii omeneşti; astfel, el rămîne neclintit în furtuni, cum şi atunci cînd valurile înspumate izbesc în el neîncetat. Această stîncă nu numai că rămîne ea însăşi neclin tită, dar împărtăşeşte neclintirea ei tuturor acelora care stau pe ea. Ce har, că în felul acesta rămînem nezdruncinaţi de frămîntările oceanului furtunos şi găsim linişte şi odihnă pe „stîncă veacurilor"!

Negreşit, aceasta este o mare binecuvîntare. Dacă n-am avea „legea şi mărturia", unde am fi? Unde am merge? Şi ce am face? Ce întuneric! Ce încurcătură! Ce nedumerire! Zeci de mii de glasuri felurite ajung uneori la urechile noastre şi fiecare din ele pare că vorbeşte cu o astfel de autoritate, încît — dacă nu eşti bine învăţat şi bine întemeiat pe Cuvînt — e primejdie să fii dărîmat sau cel puţin clătinat şi tulburat. Unul spune că aşa e bine; altul că altfel e bine; al treilea că toate sînt bune, iar al patrulea că nimic nu e bun. În privinţa atitudinii faţă de Biserică sau Adunare, vom întîlni creştini care merg într-un loc, alţii care merg într-alt loc, unii care merg pretutindeni şi alţii care nu se duc nicăieri.

Faţă de această stare de lucruri ce este de făcut? E cu neputinţă ca pretutindeni să fie bine. Şi totuşi există negreşit ceva aşa cum trebuie. E imposibil să fim obligaţi să trăim în greşeală, în întuneric sau în nesiguranţă. „Este o cărare" — binecuvîntat fie Dumnezeu! — cu toate că pasărea de pradă n-o cunoaşte, ochiul vulturului n-a zărit-o, cele mai trufaşe animale n-au călcat pe ea şi leul n-a trecut niciodată pe dînsa". Unde este această cale sigură şi binecuvîntată? Ascultaţi răspunsul lui Dumnezeu: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este pricepere" (Iov 28:28).

De aceea, cu teamă de Domnul, în lumina adevărului Lui care nu poate greşi niciodată şi într-o umilă dependenţă de învăţătura Duhului Sfînt, pornim la cercetarea subiectului arătat la începutul acestei scrieri. Domnul să facă să nu ne încredem deloc în gîndurile noastre sau în gîndurile vreunui om, ci cu sinceritate să ne lăsăm învăţaţi numai de Dumnezeu!