Utilizezi cardul de credit pe care ți l-a dat Isus? Nu ai idee despre ce card vorbesc? Autorul acestei carti ne clarifica în acest sens spunând: „Cand Isus a venit pe pămant, era ca si cum ar fi primit un card de credit de la Tatăl Său, care avea numele Tatălui deasupra”, scrie Kraft. „Ca Unul aflat sub autoritate si totusi exercitand autoritatea lui Dumnezeu, Isus a făcut după învierea Sa cel mai uimitor lucru: El a dat mai departe urmasilor Săi autoritatea cu care a lucrat.” Rolul aceastei lucrari crestine este de a ne revela modul prin care noi putem aplica împuternicirea pe care Duhul Său Cel Sfânt ne-a oferit-o. Cand ne dam seama ce autoritate spirituală avem, viata noastra va fi transformat si eliberata de sub puterea abuzivă, dar redusa a Satanei. Suntem nevoiti să recunoastem si să utilizam marele dar al autoritătii pe care l-am primit de la Dumnezeu în Cristos, fiind deschisi fată de puterea Duhului Sfant. „Modul în care Dr. Kraft prezintă puterea divină care ne-a fost delegată poate să pară unora simplist, însă toti cititorii vor găsi aici multe lucruri reale, multă întelepciune, multă încurajare si multe motive de a-L lăuda pe Dumnezeu.” Dr. J. I. PACKER :"Incercarea de a aduce în prezent autoritatea în sensul ei biblic a venit la momentul potrivit."