Baieti de caracter care nu au renuntat niciodata (format mare) - Povestiri crestine pentru copii

ABE CEL DREPT 

Într-o dimineaţă, un puşti mândru, îmbrăcat cu prima lui pereche de pantaloni, îşi luă la revedere de la mama lui şi, trăgându-şi pălăria peste părul încâlcit, o porni pe drumul care îl ducea de la uşa casei sale spre lumea largă. Era prima lui zi de şcoală! O soră cu doi ani mai mare decât el mergea înaintea lui. Cei doi copii străbătură împreună pădurea pe o distanţă de aproape doi kilometri pentru a ajunge la şcoală. Găsiră alţi băieţi şi fete de la casele de prin împrejurimi. În curând şcoala răsuna de glasurile lor vesele în timp ce învăţau alfabetul. Micul Abe Lincoln se născuse în acea regiune păduroasă din Kentucky, într-o duminică dimineaţă, mai exact pe 12 februarie 1809. Primii şapte ani din viaţă şi i-a petrecut jucându-se în faţa casei, bălăcindu-se în pârâul din apropiere sau prinzând mormoloci în apele lui scânteietoare, sau urmându-l câteodată pe tatăl lui pe câmpul de porumb pentru a-l ajuta să plivească buruienele. Cât de mare s-a simţit în acea primă zi de şcoală şi cu câtă mândrie i-a repetat mamei sale ce a învăţat în acea zi! Băiatul învăţă cu sârguinţă alfabetul, astfel că înainte de încheierea primului semestru de şcoală era în stare să citească pe litere şi să pronunţe multe cuvinte. Spera să poată citi din cărţi în curând, la fel ca elevii mai mari. Cu câtă nerăbdare aştepta acest moment! Dar s-a întâmplat ceva care l-a împiedicat pe Abe să mai meargă la şcoală câţiva ani. Tatăl lui a decis să plece din Kentucky şi să se mute în altă parte. Aşa că îşi strânse puţinele bunuri pe care le aveau, le puse pe spatele cailor şi, împreună cu soţia şi cu cei doi copii, o porni pe cărarea care ducea spre râul Ohio. Micul Abe şi Sara nu au uitat niciodată acea călătorie călare, atât de obositoare, când au mers kilometri întregi prin păduri şi peste dealuri. Ei nu ştiuseră până atunci cât de mare este lumea. Curând au ajuns la marele râu, pe care l-au trecut cu un feribot până pe malul Indianei. Aceasta avea să rămână pentru ei o nouă experienţă de neuitat. Au mai mers apoi câţiva kilometri mai departe, până au ajuns la locul în care domnul Lincoln hotărâse să-şi construiască noua casă. Abe şi Sara au fost bucuroşi să coboare de pe cal şi să plece în explorarea tinerei păduri, căutând locuri de joacă. În acest timp, tatăl lor îşi luă toporul şi începu să taie copaci pentru a începe construcţia noului adăpost. Acest imobil se numea „cabană din profil”, pentru că era construit din buşteni aşezaţi de-a lungul pantei unui deal. Aici familia Lincoln şi-a petrecut prima iarnă în Indiana. Domnul Lincoln a trebuit să fabrice toată mobila din cabană din copacii pe care îi tăiase, iar această treabă le luă mult timp. De asemenea, a trebuit să cureţe o bucată de pământ şi să-l cultive la timp pentru obţine porumbul. După ce a terminat toată această treabă, a început să înalţe o casă adevărată, ca aceea pe care o părăsiseră în Kentucky. Doar opt familii locuiau în acea parte a Indianei când familia Lincoln a sosit acolo. Casele erau foarte depărtate una de alta. Dar în scurt timp mai sosiră şi alte familii din Kentucky şi se stabiliră în vecinătate. După ce-şi terminară cu toţii casele, bărbaţii se apucară să construiască şi o şcoală, unde odraslele lor să-şi poată continua educaţia. Aici, ca şi în Kentucky, toţi copiii învăţau la un loc, de aceea şcoala era numită „mixtă”. Prima carte folosită într-o astfel de şcoală era alfabetul. Copiilor li se cerea să citească pe litere din acea carte de câteva ori până să înceapă să cititul propriu-zis. Erau de asemenea învăţaţi să scrie şi să socotească…