Marile tragedii nu sunt singurele lucruri care ne înăbuşă credinţa, nădejdea şi dragostea. Aceste bunuri de preţ sunt înăbuşite în acelaşi fel şi de suferinţa lipsită de dramatism, obişnuită – pierderea unei prietenii, nefericirea de a nu reuşi, ciorovăielile mărunte cu copiii sau soţul, frustrarea de a rămâne necăsătorit, fără copii sau şomer, zbaterile pricinuite de conflictele interioare sau exterioare, care nu dispar nicicum, nici după multă rugăciune şi efort. Bătăliile obositoare ale vieţii ne secătuiesc zilnic de credinţă, nădejde şi dragoste.Viaţa aceasta are mari suferinţe şi dureri ţesute în pânza sa, dar are, totodată, o frumuseţe incandescentă şi o chemare irezistibilă. Deocamdată, frumuseţea serveşte ca fereastră prin care putem întrezări chipul lui Dumnezeu, pe care, într‑o bună zi, îl vom vedea în plinătatea sa glorioasă. Calea spre vindecare vorbeşte despre modul în care Dumnezeu ne răscumpără îndoiala şi trădarea, disperarea şi neputinţa, dezamăgirea şi ambivalenţa. Ne cheamă să înaintăm către destinaţia măreaţă a acestei vieţi: de a deveni oameni ai credinţei, ai nădejdii şi ai dragostei.Răsplata umblării pe calea spre vindecare este simplă: capacitatea de a savura o mai mare bucurie, în ciuda durerii inevitabile. Putem dansa, mânca, cânta, bea, discuta şi petrece cu mai multă bucurie, dacă inimile noastre înţeleg cu adevărat perspectiva lui Dumnezeu asupra trecutului nostru, scopul viitorului nostru şi pasiunea pe care trebuie s‑o îmbrăţişăm în prezent. Haideţi să pășim împreună pe calea spre vindecare!
