


Creationism contra evolutionism
ET0001

❤️Amelia are urgent nevoie de noi!
Amelia are 3 anișori și suferă de CANCER. Are nevoie urgent de 25.000 € pentru tratament în Turcia. 👉 Donează acum pentru viața ei!
În cazul întrebării „Creație sau evoluție?”, nu este, până la urmă, vorba
despre nimic altceva, decât despre întrebarea cu privire la existența
lui Dumnezeu. Cine respinge existența lui Dumnezeu, trebuie obligatoriu
să caute o altă explicație pentru apariția vieții. Astfel, concepția noastră
despre lume este determinată mai mult de ochelarii prin care privim
realitatea înconjurătoare, decât de fapte.
Oamenii de știință imparțiali mărturisesc că apariția Universului la
întâmplare este imposibilă. În niciunul dintre laboratoarele lumii nu a
putut fi produsă vreodată din substanțe organice fără viață o celulă vie,
care să fie capabilă de reproducere. Astfel, bio-chimistul Ernest Kahane
a mărturisit într-o prelegere pe care a ținut-o la CERN în Geneva: „Este
absurd să crezi că o celulă vie apare prin ea însăși, dar, totuși, cred asta
pentru că nu îmi pot imagina lucrurile altfel.“
Teoria lui Darwin nu a fost acceptată de societate pentru că ar putea
convinge din punct de vedere științific, ci pentru că a oferit un pretext
pentru a respinge legile lui Dumnezeu, pentru a avea o existență
independentă și o viață sexuală fără obligații. Susținătorii teoriei
evoluționiste încă își apără punctul de vedere, ca fiind adevăr științific
garantat, și resping credința în creație ca neștiințifică și învechită. Max
Thürkauf spune, pe bună dreptate: „Singura certitudine a darwinismului
este faptul că nu poate fi demonstrat științific.“
| Autor | Bruno Schwengeler |
| Tip Carte | crestina |
| Greutate | 0.49 |
| Categorie | Viata crestina practica |
| Subcategorie | Apologetica crestina |
Recenzii clienti
(0 Recenzii)
Note si Recenzii
Nu există încă recenzii.
Fii primul care își spune părerea!
Evalueaza acest produs
Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *
