Pot avea încredere în ea în toate lucrurile. Ea este dedicată zidirii căsniciei noastre. Manifestă un interes autentic faţă de lucrurile importante din viaţa mea, chiar dacă pentru ea ele sunt lipsite de valoare. Eu mă aştept ca soţia mea să mă iubeasca, iar ea mă iubeste.
Soţia mă apelează telefonic la serviciu de câteva ori pe săptămână ca să mă întrebe cum îmi merge şi să-mi spună că are încredere în mine. Acest lucru îmi este foarte util, mai ales dacă în ziua respectivă am probleme mai dificile la serviciu. De asemenea, vorbeşte şi despre problemele ei, şi astfel am şi eu oportunitatea de a o încuraja. În acest mod, mă simt şi eu încurajat pentru că îmi dau seama cât de mult înseamnă cuvintele mele pentru ea şi realizez că are nevoie de mine.
Ea este de acord cu deciziile mele şi mă ajută să le punem în aplicare. Analizăm fiecare lucru şi întotdeauna îmi spune care este părerea ei. Putem vorbi despre aproape toate lucrurile într-un mod deschis.
Iată cuprinsul acestei cărţi:
Eşti chemată să încurajezi
Soţul descurajat (Nu e plăcut deloc!)
E nevoie să-ţi înţelegi soţul ca să-l poţi încuraja
E rândul soţilor să vorbească
Cum să nu faci (cele mai grave greşelipe care le poţi comite)
Sexul şi dragostea. Da! Scoate ce e mai bun din el
Mărturia femeilor care îşi încurajează soţi
Mărturia soţilor care sunt încurajaţi de soţiile lor
Puterea unei femei care se roagă