Ideea elaborării unui compendiu de teologie biblică axat pe reliefarea cronologică a principalelor evenimente istorice din Sfânta Scriptură, dar şi pe reconstituirea liniilor de forţă ale parcursului istoric al textelor sacre a apărut, în primul rând, din motive de ordin pastoral, existând un interes crescut pentru acest domeniu al disciplinelor teologice. Spiritul pozitivismului ştiinţific şi istoric – care caracterizează cultura şi civilizaţia occidentală – a atins şi sfera scrierilor biblice, mai ales în ceea ce priveşte dimensiunea istorică a acestora, astfel încât se prefigurează, din ce în ce mai pregnant, necesitatea de contextualizare a istoriilor biblice în ansamblul istoriei generale a omenirii. În acest sens, Conciliul Vatican II arată că: „această mentalitate ştiinţifică modelează altfel decât în trecut cultura şi gândirea” (GS, 5), fapt ce conduce la nevoia de  integrare a religiei creştine în peisajul cultural contemporan.