Autorului acestei cărţi îi devenise clar şi net ca un clanaret că instinctul lui literar inventase deja un joc personal de-a spargerea timpului în fragmente de grenadă, cu ceva înainte ca un scriitor neobişnuit dar aşteptat de afin cu el, cu banala deosebire că acesta din urmă e consacrat, să fi demantelat impecabil în prefaţa la unul din volumele de proză ale personajului acestei file, autorul cărţii de faţă, jocul acestuia de-a timpul. Timpul, timpul sfârtecat delicat, mângâiat melancolic şi miştocar, ironizat autoironic, s-a insinuat de capul lui ca personaj central al acestei cărţi. Eu, rim, conte de septembrie, nu mai am de făcut decât să vă însoţesc, ca un ghid de protocol, de-a lungul filelor acestui jurnal intim sui generis. Funcţia mea e o sinecură.
