Cartea lui Stanislav Grof cuprinde două abordări diferite ale psihoterapiei. Pe de o parte, autorul face o recapitulare exhaustivă a principalelor teorii şi principii din psihologia şi psihiatria modernă insistând, pe bună dreptate, asupra ideilor formulate de cei mai importanţi reprezentanţi ai acestora: Freud, Jung, Adler etc. , iar, pe de altă parte, propune o schimbare de paradigmă, accentuând rezultatele cercetărilor sale întreprinse cu ajutorul substanţelor psihedelice. Dincolo de raţiune se găsesc aşa-numitele tărâmuri transpersonale, pe care chiar şi omul de ştiinţă de azi nu poate şi nu mai trebuie să le ignore. Concepţia newtonian-carteziană despre lume trebuie înlocuită cu o viziune nouă, de natură spirituală, care să reflecte poziţia omului ca element constitutiv al Universului, participant la existenţa unor lumi fascinante, de unde îşi poate extrage cunoaşterea şi metodele potrivite de abordare a unor manifestări patologice. Metodele lui Grof au dat rezultate, iar cercetarea sa poate reprezenta un punct de cotitură în evoluţia psihoterapiei şi a instrumentarului său ştiinţific.
