Domnul este păstorul meu, Nu voi duce lipsă.
În păşuni verzi mă face să mă aşez, pe mal de ape odihnitoare mă conduce,
îmi înviorează sufletul.Mă conduce pe cărările dreptăţii, din pricina Numelui Său.
Chiar de-aş merge printr-o vale întunecoasă, nu mă tem de niciun rău căci Tu eşti cu Mine - toiagul Tău şi bastonul Tău, ele mă îndrumă.
Pregăteşti pentru mine o masă chiar în prezenţa duşmanilor mei. Ungi cu untdelemn capul meu, pocalul meu este îmbelşugat.
Cu adevărat bunătatea şi îndurarea mă vor însoţi toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului meu până la sfârşitul zilelor.