Comentariu expozitiv al epistolei lui Iacov
Cartea se înscrie cu succes în galeria comentariilor biblice autohtone. Demersul autorului este onest, avizat și riguros. Se apropie de epistolă cu atenție și în același timp cu o atitudine reverențioasă. Folosește cu acribie materialul teologic aferent, dar nu face concesii în privință originalității. Cititorul poate găsi în paginile ei o exegeză atentă și o forță aplicativa cu adevărat atrăgătoare. Dincolo de toate, abordarea este eminamente cristologică. O adevărată pledoarie pentru domnia lui Cristos în noi! 
 
Ghiță Mocan, 
Păstor, Biserica Penticostală Filadelfia, Oradea 
 
Niciodată o comunitate nu va putea fi transformată după chipul Domnului Isus Cristos până când nu va învăța să se apropie de Cuvânt, să-l aprecieze și să-l aplice. De aceea ne propunem că în studiul de față să-i ajutăm pe cititorii noștri să descopere valoarea inestimabilă a Scripturii și, pe măsură ce o vor face parte integrantă din viață lor, să ajungă să semene tot mai mult cu Isus Cristos, Cuvântul întrupat. Vrem că ei să înțeleagă nu doar în ce constă asemănarea cu Fiul lui Dumnezeu, ci și cum poate fi realizată în viață lor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, credem că studierea Epistolei lui Iacov ne va fi de mare ajutor.