Autorul ne sugerează că punctul de pornire îl reprezintă zdrobirea, plecarea voinţei noastre în faţa voii lui Dumnezeu. Însă pentru a ne bucura de o viaţă de biruinţă zdrobirea trebuie să fie urmată de umplerea până la revărsare de Duhul Sfânt, pentru că trezirea spirituală înseamnă a fi plin de Duh în orice ceas şi zi de zi. Dar această umplere survine atunci când venim cu păcatele noastre în faţa Crucii, când încetăm să ne mai ascundem sub o mască, când învăţăm simplitatea umblării pe Cale, când întrupăm umilinţa şi sfinţenia Mielului. Această trezire spirituală începe de la cele mai apropiate relaţii ale noastre, din cămin, unde trebuie să învăţăm ce înseamnă să iubeşti cu adevărat. De aceea trebuie să rezolvăm mai întâi „bârna“ din ochiul nostru, înainte de a ne ocupa de „paiul“ celuilalt, trebuie să fim dispuşi să slujim, să fim robi nevrednici, să gustăm puterea sângelui acceptând zdrobirea noastră necurmată şi curăţirea prin sângele Mielului. Dar nu vom face acest lucru câtă vreme vom ţine să ne apărăm nevinovăţia. Doar declarând dreptatea lui Dumnezeu în condamnarea păcatului nostru ne vom putea bucura de pacea adâncă a inimii, iar părtăşia cu El şi cu semenii noştri va fi reală şi neîntreruptă. Astfel vom trăi în lumină şi vom umbla înaintea Lui. Cartea se încheie cu un rezumat al mai multor interviuri luate autorului la 30 de ani după publicarea iniţială a cărţii, fiind discutată relevanţa conceptelor prezentate în carte, la atâţia ani după publicarea ei.
