După cum o dovedeşte şi această carte, Gilson a fost, poate înainte de toate, un filosof care într-o vreme în care i se părea că mulţi dintre confraţii săi filosofi, în special aparţinând lumii vorbitoare de limbă engleză, ar fi suferit o lobotomie frontală ca parte a pregătirii lor universitare a urmat modelele, de altfel contrastante, ale lui Aristotel şi G.W.F. Hegel, ţinându-şi discursul filozofic ca pe o conversaţie continuă cu întreaga istorie a filosofiei occidentale. [...] Aici, în Dumnezeu şi filosofia, seriozitatea lui istorică i-a cerut să înfrunte nu grupul obişnuit de „ucigaşi ai lui Dumnezeu" din secolele al XIX-lea şi al XX-lea după cum ar fi fost în mod superficial de aşteptat, ci în special pe Kant şi pe criticii săi; căci, după cum spune Gilson, „în zilele noastre, atitudinea faţă de problema lui Dumnezeu e dominată în întregime de gândirea lui Immanuel Kant şi de cea a lui Auguste Comte"; căci, dacă dreptatea e de partea lui Kant, mare parte a demersului acestor capitole este un exerciţiu inutil.
Jaroslav Pelikan
