Intr-o vreme de relativism al valorilor morale, insusi termenul de etica si-a pierdut valoarea si sensul. Omul inceputului de secol XXI percepe etica si moralitatea ca pe niste incorsetari inacceptabile ale dezvoltarii sale ca persoana plenara si nu-si da seama ca tocmai libertatea descatusata de orice restrictie este cea care duce la degradarea demnitatii si valorii sale ca fiinta umana. Nu este o simpla coincidenta faptul ca tocmai secolul al XX-lea, secolul mortii lui Dumnezeu si al abandonarii de catre om al interesului pentru valorile credintei crestine biblice, a fost perioada in care omul ca fiinta umana a suferit cele mai mari umilinte si degradari in doua razboaie mondiale, un razboi rece si multe alte conflicte care au practicat distrugerea in masa de fiinte omenesti. Etica lui Carl F. H. Henry, se remarca prin analiza ei patrunzatoare si clara a eticii ca preocupare teoretica, dar si a moralitatii ca traire de zi cu zi a omului plasat in spatio-temporalitate. Superioritatea eticii crestine fata de alte curente etice articulate de om in decursul istoriei sale pe pamant rezida in faptul ca, fiind atat inculcata in structura omului prin actul creatiei, cat si revelata divin, recomanda omului precepte care duc in mod necesar la fericirea si implinirea omului in lumea aceasta, la atingerea scopului insusi cu care a fost creat: comuniunea intima cu Creatorul lui, prin rascumpararea oferita de Logosul divin, pentru gloria Dumnezeului triunic.
