Havah: Povestea Evei - (Roman crestin)

Prolog 

 

Am vazut paradisul si ruina. Stiu ce este extazul si stiu ce este groaza. Si am umblat cu Dumnezeu. 

Si stiu ca inima este cel mai fragil si cel mai puternic organ creat de Dumnezeu, pentru ca o viata de bucurii si de dureri sa poata fi cuprinsa intr-o singura odaita pieritoare. 

Si-acum imi amintesc trezirea, prima mea clipa -- eram constienta, o senzatie de constienta cum nu am vazut niciodata in ochii vreunuia dintre copiii mei la nastere: ignoranta si minunatia absoluta a lucidi-tatii, cand nu stim nimic si acceptam totul. 

Fireste ca amintirea clipei trezirii mele este acum mai vaga, la fel ca si mireasma taranei din gradina aceea, la fel ca frunzele smochinului din Eden in zori -- roua si verdele frunzisului. Amintirea paleste cu aceeasi senzatie a unui lucru gustat candva, savurat acum in memorie, inlocuit de un gust similar, dar niciodata aidoma. 

Prea repede s-a dus suflarea lui, un suspin pierdut, mirosul de pamant fertil a ceea ce a fost candva trupul sau asudat. Ca lumina zorilor in Eden -- ca roua de pe frunzele de smochin. 

Avea ochii albastri Adam al meu. 

Ce mandra am fost de-acea culoare, acum infasurata in giulgiul pleoapelor imbatranite -- el, care nu ar fi trebuit sa aiba parte de nicio zbarcitura! 

Dar, cand sa ma aplec ca sa ii dezmierd obrazul, pletele mele se preschimba intr-o cascada alba ce se revarsa peste Edenul lui -- carne si coapse care au dat viata multora. 

Pret de o clipa imi pare ca il aud pe Acela, iar el plange. E prima data cand il aud, dupa atata vreme, iar inima mea striga: E mort! Tatal meu, fratele meu, dragostea mea! 

Pizmuiesc pamantul care il imbratiseaza. Pizmuiesc tarana in care s-a prefacut trupul lui si ii pizmuiesc pe copiii mei care seamana in ea si se hranesc din ea. 

Acest limbaj al lui Adam -- cuvantul care, inainte de a-i fi nume, insemna doar "barbat" -- ce i-a fost dat chiar de Dumnezeu, este acum al meu. Iar acesta este cantecul meu de dragoste: barbatului ii voi da chip cu mestesug prin aceste cuvinte, inainte de-a ma intoarce in tarana sanului lui Adam. 

Povestea mea a fost spusa pe scurt, mult prea pe scurt. A venit vremea s-o auziti intreaga. Ea este marturia mea ca inima e tare -- atata bucurie poate sa primeasca si atata tristete sa adaposteasca, ca un vas care se umple neincetat, dar fara sa plezneasca. 

Aproape o mie de primaveri au trecut peste mine. De aceea, fiilor, ascultati-ma. Fiicelor, auziti ce va spun. Eu, Havah, cea formata de Dumnezeu din Adam, va zic: 

La inceput, a fost Dumnezeu… 

Dar pentru mine, a fost Adam.