Jessica, Intoarcerea mamei - povestiri crestine

Rescris de Mark Hamby, al doilea volum vă va împărtăşi emoţiile unei jertfe înălţătoare. Este povestea unei tragedii umane şi a dragostei divine care a inspirat multe familii să-şi reevalueze priorităţile şi valorile.

ÎNGRIJITORUL CAPELEI

Era o duminică mohorâtă şi pustie. Venise cea mai friguroasă perioadă a anului, când ceaţa persista zi şi noapte asupra Londrei, risipindu-se doar trei sau patru ceasuri, după-amiaza. Văzduhul era străbătut de raze reci şi sufluri îngheţate. Din turnurile vechi ale bisericilor se auzea dăngănitul clopotelor ce-i chemau pe oameni la închinare. Ecoul lor răsuna înfiorător şi ţi se strângea inima auzindu-le, de parcă zgomotul dureros venea de undeva de dincolo de nori şi lume. Încă din zorii zilei, credincioşii mergeau grăbiţi spre locurile de închinare, purtând pe chip o expresie sobră, cauzată parcă de vremea posomorâtă şi apăsătoare. După căderea nopţii, atmosfera aceea neguroasă devenea însă oarecum naturală. Lumina lămpilor, deşi era slabă, şi cu greu biruia ceaţa, îi încuraja pe trecători, prin strălucirea ei mângâietoare, să păşească mai apăsat şi mai sigur, cu inima mai veselă decât în zori. Din loc în loc, ferestrele luminate ale unei capele sau case de rugăciune răspândeau lumina caldă şi plăcută în stradă şi uşile deschise păreau că-i invită pe călătorii îngheţaţi sau obosiţi să intre – însă aceste clădiri, temple ale lui Dumnezeu, după cum erau cunoscute de oamenii de rând, păreau să fie destinate numai celor bogaţi şi înstăriţi, acelei categorii de oameni care duceau o viaţă mai uşoară, plină de confort.

Totuşi, printre mulţimile de închinători ce străbăteau pieţele şi traversau bulevardele puteai descoperi cu uşurinţă şi băieţi sărmani, îmbrăcaţi simplu şi sărăcăcios. Capela elegantă în care Daniel Standring era îngrijitor şi uşier nu făcea excepţie de la regula generală, fiindcă nu puteai să vezi în ea nici un sărac. Mobilierul şi confortul dinăuntru trebuia să ofere satisfacţie celor bogaţi. Băncile lucrate din lemn de stejar erau înalte şi sobre. Erau tapiţate şi căptuşite de jur împrejur, în cazul în care vreun ascultător plictisit sau prea obosit s-ar fi odihnit sau ar fi adormit liniştit – ceea ce se şi întâmpla de multe ori. Lumina lămpilor nu era prea stânjenitoare, iar sistemul de încălzire era foarte eficient. Mulţimile care veneau să-l asculte pe pastor creşteau în fiecare săptămână, şi Daniel Standring a fost nevoit, cu puţină şovăială la început, să accepte faptul că avea nevoie să fie ajutat de un coleg. Cei bătrâni şi, bineînţeles, membrii bogaţi ai bisericii, care veneau în caleşti elegante, îl socoteau pe Daniel un om de încredere, aveau pretenţia ca el să-i conducă până la locurile lor şi îi încredinţau numai lui mesajele sau comisioanele. Cu timpul însă, Daniel a început să-l lase pe colegul său să se ocupe de capriciile şi fandoselile celor bogaţi, el îngrijindu-se de nevoile celor mai necăjiţi. Acest lucru nu a fost pe placul oamenilor înstăriţi şi influenţi; prin urmare, era de aşteptat ca, mai devreme sau mai târziu, să aibă loc o confruntare prin care cei revoltaţi, din pricină că săracii se înmulţeau tot mai mult în biserică, să-şi facă publică nemulţumirea. Oricum, problema sărmanilor credincioşi trebuia rezolvată odată pentru totdeauna…