Autorul destructurează relaţia dintre cele două concepte ale acestei „axis mundi”, dintre lume şi biserică, in şase părţi componente, analizând: aspectul identitar, conţinutul, manifestările, organizarea, scopul şi viitorul amândurora. Observând cu atenţie aceste elemente constitutive ale celor două elemente ale ecuaţiei, Ioan Rusu constată că, în ciuda unor valenţe pozitive, în final, inevitabil, matematica eclezială conduce la un rezultat negativ, iar concluzia la care, în viziunea autorului, trebuie să ajungă orice creştin sincer, nu este una confortabilă sau populară, dar este un adevăr imposibil de evitat.
