Mostenirea - povestiri crestine

O altă lucrare clasică frumoasă şi interesantă. Căutarea mai întâi a Împărăţiei lui Dumnezeu va fi o temă pe care părinţii şi copiii o vor vedea prin ochii unui nepoţel credincios şi ai bunicului său orb. *** „Familia Vollmar era una dintre cele mai bogate familii ale oraşului, dar ceea ce este cu adevărat important, este că era o familie foarte apreciată. Domnul Vollmar era un comerciant respectat, cu un profund simţ al responsabilităţii. Soţia lui, Teresa, o femeie drăguţă şi foarte amabilă, îşi petrecea cea mai mare parte a timpului îngrijindu-se de educaţia celor doi fii: Maximilian şi Fanny, copii ce promiteau mult, şi care, evident, se pregăteau să urmeze profesia tatălui lor. Domnul Vollmar a avut fericita ocazie de a moşteni de la părintele său o companie întinsă şi înfloritoare a cărei faimă a câştigat-o la rându-i prin mijloace cinstite, prin muncă şi dăruire. Cu timpul, dobândi o avere apreciabilă, deosebindu-se mult de vecinii săi parveniţi.

Cu toate acestea, el nu s-a considerat niciodată diferit sau mai presus de ceilalţi datorită reuşitei sale în afaceri, de aceea, îi spunea uneori soţiei sale: – Scumpa mea Teresa, tot ceea ce avem am primit în dar de la Dumnezeu, însă comoara cea mai de preţ sunt copiii noştri; obligaţia noastră cea mai mare este sa îi creştem într-un mod vrednic. Până în momentul în care începe povestea noastră, afacerile lui Vollmar nu au fost tulburate de vreun eveniment nefavorabil lui, însă în cele din urmă s-a întâmplat şi neprevăzutul. Într-o dimineaţă cenuşie, pe când se afla în salon servind micul dejun cu familia, soneria curmă firul discuţiilor. Era poştaşul – adusese o scrisoare care-l tulbură o clipă pe comerciant. Aceasta îl anunţa oficial că unul din partenerii şi asociaţii lui în afaceri a dat faliment peste noapte, rezultând astfel datorii comune foarte mari. În urma acestei nefericite încercări, domnul Vollmar a pierdut o parte importantă din avere. Însă el nu a murmurat nici măcar o clipă pentru nedreptatea ce i se întâmplase şi aceasta, datorită faptului că încrederea lui în Dumnezeu era neclintită, iar bunurile materiale contau foarte puţin…”