Mandrul si infloritorul oras de altadata zacea acum in ruie – locuitorii erau de batjocura altor popoare, lasati prada dusmanilor. Dar Dumnezeu intervine cu bunatate, facand apel la Neemia, un iudeau evlavios, care exercita importanta functie de paharnic la curtea lui Artaxerxe, regele Persiei. Vazand dragostea inflacarata a lui Neemia pentru neamul sau, Artaxerxe ii acorda un concediu prelungit, ca sa mearga la Ierusalim, unde Neemia constata starea jalnica in care se aflau zidurile orasului.
Plin de incredere in „mana cea buna a lui Dumnezeu” (Neemia 2:8), el ii aduna pe putinii locuitori ai cetatii, le invioareaza credinta si ii indeamna sa inceapa curajos reconstruirea Ierusalimului, conducand el insusi, cu multa intelepciune si energie lucrarile de restaurare. Astfel lucrarea este dusa la bun sfarsit. In ciudat tuturor piedicilor, zidurile sunt recladite si portile orasului asezate la locul lor. In sanctuarul curatit se restabileste slujba divina, si intr-o stare de pocainta profunda, poporu incheie un legamant cu Dumnezeu. Ierusalimul recastiga locul de altadata al Sionului si intre zidurile sale este glorifica Numele lui Dumnezeu.
