Nimeni nu ma iubeste - povestiri crestine

                                                                  Casa Bătrânei Morocănoase 

În cea mai aglomerată zonă a celui mai aglomerat oraş, marele ceas al bisericii bătea ora opt. Era un ceas vechi şi solemn care bătea foarte rar şi clar, de parcă ar fi crezut că oamenii care locuiesc pe lângă biserică n-ar fi în stare să numere repede şi că l-ar învinovăţi pe el dacă s-ar întâmpla să greşească. „Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt!” Copiii auziră ceasul şi alergară spre casele lor, lăsându-şi plăcintele de noroi pe care le făceau în şanţ. Zidarii care reparau vechea arcadă a bisericii îl auziră şi ei şi îşi abandonară uneltele, grăbindu-se la micul dejun. Îl auzi şi lăptarul de pe drum şi dădu bice calului pentru a-şi aproviziona clienţii la timp. Când îl auzi şi băiatul curier, îşi întrerupse jocul lui cu bile de la colţul străzii şi se grăbi înapoi la magazin. Toate soţiile, surorile şi mamele din toate străzile, aleile şi curţile din preajma bisericii îl auziră şi se apucară să umple ceştile de ceai, să ungă feliile de pâine prăjită cu unt, să scoată prăjiturile din cuptor şi să aşeze scaunele la locul lor pentru soţii, taţii şi fiii care veneau la masă.

Şi Bătrâna Morocănoasă îl auzi în timp ce curăţa de cenuşă grătarul de la şemineu. „Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt!” numără Bătrâna Morocănoasă şi îşi continuă treaba nestingherită, pentru că bătăile ceasului nu aveau nici o importanţă pentru ea. Nu era nevoie să se grăbească şi să cureţe mai repede. Nimeni nu venea la masă pentru că nu avea nici soţ, nici fraţi şi nici fii de care să se îngrijească. Bătrâna Morocănoasă locuia singură şi îi plăcea asta, ba chiar se mândrea, spunând că ea nu iubeşte pe nimeni şi nimeni nu o iubeşte pe ea. Vecinii nu o vizitau niciodată pe bătrână şi chiar dacă ar fi venit, ea nu le-ar fi deschis uşa, aşa cum nici ea nu mergea în vizită la ei. „Sunt o adunătură de leneşi şi de bârfitori”, spunea dânsa. Bătrâna Morocănoasă era o femeie slabă, numai piele şi oase, cu un chip dur şi cătrănit. Chiar şi copiii fugeau din calea ei când o vedeau trecând pe stradă, pentru că ea nu le zâmbea şi nu le adresa niciodată vreun cuvânt, ci păşea furioasă şi hotărâtă, cu buzele strânse, de parcă s-ar fi decis să-şi asume rolul de certăreaţa străzii, să fie împotriva tuturor şi toţi să fie împotriva ei…