Jur imprejurul nostru se duc si vin oftaturi, plutesc in atmosfera...si-apoi se prabusesc in marea deznadejde, ce nu cunoaste haturi, ci hauri gaunoase, unde furii vuiesc.
Mi-e foame de iubire, de piine, de Cuvint, Nimic nu am in mine sa-mi sprijine viata... mi-e rau de nemincare si gem...singur si frint.... O, cine-mi va asterne, hranindu-ma, povata ? !...
Gitlejul mi-e uscat, secatuit si sterp, caci traversez pustiuri de nume si-ntelesuri... si istovit de-arsita, stau sub umbrar si astept un strop alinator, prelins peste adincuri.
Venind din departari ramase in uitare Cu praful ostenelii pe orele tirzii, Instrainat...adorm...caci nimeni nu apare Ca sa-mi deschida usa...zicindu-mi: „Sa mai vii“.
Mi-e frig in cerul gurii si vorbele-mi ingheata Simt golul pravalit din pomul neascultarii. Cos frunze de smochin pe falduri de matasa, Si totusi golatatea-i amarul ratacirii.
Incatusat de stilpul inveninat si vinat Ma infasor in lanturi pietrificate-n moarte ; Si urlu la raspintii...va chem...dar nici un geamat Nu sta în cazatura-mi din temnit-a ma scoate.
Flamind si insetat, instrainat in gol... Imbolnavit de lanturi, de-acum astepti sa mori... Nici glas nu ti-a ramas, doar flacari din seol Desi puteai fi scos...caci ORI DE CITE ORI....
