Pentru o astfel de vreme

   De ani buni există simţământul că nu este în ordine ceva. Totuşi, acest timp încă persistă, deşi ar fi trebuit să fie scurt, iar lucrarea să se fi terminat. Pastori şi laici deopotrivă par aproape insensibili la mărimea crizei din faţa lor şi la nivelul pregătirii de care va fi nevoie. În sufletul nostru ne dăm seama că trebuie să aibă loc o trezire spirituală în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Dar cum? Cât va dura? Vom vedea vreodată lucrul acesta?

   Această carte conţine aprofundări din Cuvântul lui Dumnezeu, aprofundări care oferă răspunsuri neconvenţionale, chiar radicale, la multe dintre întrebările vitale care se ridică astăzi. Implicaţiile sunt profunde.

  Isus este gata să vină. Chiar acum El lucrează cu abnegaţie să pună capăt marii controverse. Criza finală se apropie şi soarta fiecărui om va fi curând hotărâtă pentru totdeauna. Tot Cerul este aproape să se frângă sub acest ultim efort de a salva omenirea căzută. Nimic nu va fi tras înapoi. Şi tu şi eu putem face parte din acest plan. De fapt, noi suntem chemaţi să facem parte din acest plan.

   Da, Dumnezeu Se mişcă în jurul lumii. Bărbaţi şi femei de pretutindeni prind această viziune a ceea ce vrea Dumnezeu să facă şi acest lucru se aprinde ca un foc mistuitor în oasele lor. Permiteţi-ne să vă prezentăm această viziune: pentru o astfel de vreme…

„Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta.” (Psalmii 119,126)

Dumnezeu dă un adevăr special pentru oamenii care se găsesc într-o situaţie dificilă. Cine îndrăzneşte să refuze vestirea lui?

   Degetele mele au prins gardul din zale şi m-am ridicat pe cornişa îngustă de beton pentru o privelişte mai bună. Mii de oameni, îngrămădiţi de-o parte şi de alta, îşi apăsau feţele albe de acele zale. Eram la doar câteva zile de la împlinirea unui an de la tragedia din 11 septembrie şi mă uitam fix la groapa enormă care se numea „punctul zero”.

   Cu paisprezece luni mai devreme, mă aflam pe coasta de est pentru o reuniune de familie şi am folosit această ocazie pentru a vizita Statuia Libertăţii cu familia mea. Mi-aduc aminte că m-am uitat de pe Insula Libertăţii către cele două turnuri gemene care punctau orizontul Manhattan-ului. Chiar am făcut şi câteva poze cu acele turnuri. Acum, ele nu mai existau. Undeva, între cele două vizite, în timpul unei escale în New Jersey , ştiu că am privit pe fereastra aeroportului în timp ce mă îndreptam spre avion şi am observat lipsa turnurilor. Un simţământ straniu m-a cuprins în timp ce realitatea dispărea odată cu linia orizontului. Chiar şi aşa, când am văzut dezastrul am rămas stană de piatră. Minute în şir au trecut în timp ce priveam ca la o rană deschisă.

Da, ruinele fuseseră excavate. Totul fusese „curăţat” pentru privirea publicului. Afaceriştii chiar îşi instalaseră mese pentru a vinde suveniruri cu 11.09. Manhattan-ul înflorea. Dar gaura aceea goală era inevitabilă: o mărturie liniştită că ceva nu a mers cum trebuie.