Eram copil, şi-atâta bucurie
Mă însoţea pe calea spre Hristos.
Aveam fiorul sfânt de nostalgie,
Când mici poveri mă apăsau în jos.
În primăveri treceam prin lunci, zăvoaie,
Şi cânturi ascultam de ciocârlii.
Vedeam seninul cald, chiar şi pe ploaie,
Cântam pătruns de sfinte melodii.
Dar mai apoi, fiind pribeag prin lume
Am fost atras de amăgiri mereu.
Crezând că au şi slavă, şi renume,
Mi-au stins căutarea după Dumnezeu.
Căutam mâhnit adesea fericirea,
Şi când mi se părea că o găseam,
Eram mai trist, era nefericirea,
Dezamăgit şi frânt, iar rămâneam.
Azi m-am întors, îmi pare rău de anii,
Ce i-am pierdut şi nu i-am folosit.
Îmi plâng trecutul‚ Doamne-ţi cer iertare,
Primeşte-mă din drumul rătăcit.
Mai dă-mi, o, Doamne, iar divinul cântec,
Ce mă-nsoţea când eu eram umil.
Mai dă-mi seninul anilor, cei fragezi,
Ca şi atunci când eu… eram copil.
- din poezia Eram copil
Simion Buzduga – slujitor, compozitor, poet – este licenţiat atât în muzică, cât și în teologie. În prezent este profesor de religie și muzică bisericească. A publicat antologia de cântări „Cântaţi lui Dumnezeu”, volumul de poezii Crinii noului pământ și lucrarea Închinarea și lauda, în acord cu Sfânta Scriptură. A obţinut locul întâi – premiul „Logos 2016” – pentru poezie clasică în cadrul concursului de poezie cu tema „Sensul Vieţii”. SOLI DEO GLORIA!
