Volumul Stropi de rouă completează efortul editorial al EVS de a le oferi copiilor poezii scrise pentru ei, în tonul şi limbajul potrivite. Versurile doamnei Adriana Herdea sunt inspirate din lumea naturii, o lume pe care, ca biolog, a cunoscut-o de-a lungul anilor atât de bine. Titluri precum „Un căţel model”, „Căluţul”, „Ursuleţul Martinel”, „Şoricelul”, „Bradul” sau „Imnul primăverii” sunt sugestive privind conţinutul cărţii. Iar dacă unele dintre poeziile volumului îndreaptă privirea celor mici spre animale, gâze, păsări şi plante, altele caută să le prezinte copiilor noţiuni de bază despre realităţile spirituale, despre universul unui Dumnezeu grijuliu, preocupat de viaţa lor. Cu rimă, cu ritm, cu duioşie de bunică, cu haz şi cu o vădită preocupare pentru modelarea sufletelor tinere, autoarea îşi expune filosofia de viaţă sub formă de rime, o filosofie adânc înrădăcinată în creştinism. Cartea conţine şi ilustraţii potrivite pentru fiecare poezie, cele 76 de pagini fiind nici prea multe, nici prea puţine, ci tocmai potrivite pentru un volum de poezie destinat copiilor.