Povestea Bisericii

Ea poate fi împărţită după cum urmează: 1. Activitatea misionară Aceasta este istoria măreaţ ă a cuceririi spirituale a multor locuri, demonstrând cum o mână de ucenici curajoşi, care au răspuns chemării lui Hristos de a propovădui Evanghelia, au stârnit o forţă care a influenţat treptat toate neamurile, în ciuda unei opoziţii înverşunate, manifestate de-a lungul secolelor. 2. Organizarea Bisericii Vedem aici împlinirea vorbelor Domnului nostru, că Împărăţia Lui se aseamănă cu un grăunte de muştar, care creşte tot mai mult, devenind copacul în care îşi vor găsi cuib păsările cerului (Luca 13:19). Mica şi, aparent, fragila Biserică a devenit o organizaţie puternică, cunoscută în toată lumea. Istoria ei ne arată grandoarea sa morală; dar îi prezintă şi neajunsurile cauzate de slăbiciunea omenească şi de dragostea pentru fastul şi puterea lumească, opuse spiritului Învăţătorului. Asistăm la numeroase lupte între sisteme contrarii de organizare a Bisericii, generând vrajbă şi dezbinare. 3. Doctrina O parte din istoria Bisericii se ocupă de dezvoltarea sistemelor doctrinare, deoarece chiar din primul moment s-au ridicat întrebări cu privire la conţinutul mesajului Evangheliei. Iată de ce trebuie să acordăm atenţie conciliilor, ereziilor, excomunicărilor, divizărilor şi altor evenimente similare, chiar dacă acestea nu sunt foarte edificatoare. În acelaşi timp, ni se prezintă înălţarea unor bărbaţi şi a unor femei care au iubit adevărul până acolo, că au fost gata să moară pentru el. 4. Efectul asupra vieţii oamenilor Evanghelia e ca „o plămădeală ascunsă în trei măsuri de făină“ (Matei 13:33). Vieţile a nenumăraţi oameni şi ale multor neamuri au fost transformate prin puterea uimitoare a crucii. Educaţia creştină şi organizaţiile filantropice au ilustrat dragostea lui Hristos faţă de oameni, ridicând toate popoarele la un nou nivel moral. Este o istorie tulburătoare, dar care are şi un revers. O mulţime de oameni au trădat marile învăţături ale creştinismului şi au căzut în deşertăciune şi necredinţă. Totuşi, aşa cum vom vedea, ne mângâiem cu faptul că Dumnezeu „nu S-a lăsat fără mărturie“ şi că întotdeauna au existat oameni „a căror inimă o mişcase Dumnezeu“.