Personajele principale ale acestui roman sunt prințesa Irene și băiatul‑miner Curdie, călăuziți discret de o misterioasă și înțeleaptă stră-străbunică.
Prințesa Irene e fetița pe care orice părinte cu scaun la cap și-ar dori s-o aibă. Înțeleaptă, fermă, cinstită, manierată, se comportă aproape întotdeauna ca o adevărată prințesă, după cum ține să repete mereu autorul. Mai puțin frământată decât Curdie, are și ea parte de suferință, nu e o răsfățată a familiei, nici a sorții.
Curdie nu e doar un personaj care trăiește o aventură miraculoasă, ca în orice altă poveste, ci e un băiat care și trăiește aventura spirituală ce se petrece în lumea basmului, dar e valabilă dincolo de ea. E un flăcău bun de pus pe rană: harnic, săritor, curajos, ager, cumpătat, onest, perseverent. Lista calităților sale se completează pe măsura desfășurării evenimentelor. E un exemplu demn de admirat și de promovat, cum se spune astăzi.
Tată a 11 copii, autor și pastor, scoțianul George MacDonald (1824–1905) este unul dintre părinții genului fantasy, în care au excelat mai târziu C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien, Madeleine L'Engle și mulți alții. A scris cărți pentru copii, romane, poezie, lucrări de teologie, eseuri și critică literară. A fost un orator apreciat, un povestitor talentat, un creștin autentic și mereu atent la semenii săi mai nevoiași.