Plansul e o manifestare individuala, rasul cere participare. Multimile nu plang. Iar omul care rade de unul singur nu-i tocmai zdravan. Nici una din definitiile umorului nu retine acest fapt ca, in chip esential, comedia e o activitate spirituala de grup. Ca si-n dragoste, in umor e nevoie de minimum doi. Fie doua persoane, fie un nucleu comic si un public. De aceea, existenta grupurilor umoristice e un fapt de asezare sociala, iar inmultirea lor un semn de resurectie morala. La fel de normala e si divizarea acestora, deoarece umorul e creativitate pura, iar creativitatea naste dezbinari. Mai bine zis, desprinderi si precizari ale personalitatii.
