Tine-te de pluta - povestiri crestine pentru copii

PLUTA 

Munţii Fir din Bavaria, de altfel cunoscuţi sub numele de Fichtel-Gebirge, au fost asemuiţi adesea cu meleagurile de vis, de dincolo de lume, ale grădinii Edenului. Privirile oricărui trecător, oricât de grăbit ar fi fost, nu puteau să nu poposească măcar o clipă, uimite de măreţie, asupra acestor împrejurimi inundate de lumină. Prin mijlocul lor curg patru râuri cu apă limpede şi clară, de care sunt legate nenumărate legende bătrâneşti, transmise din tată în fiu. Aceste vechi poveşti încântă mintea oamenilor cu iluzia unor neasemuite bogăţii îngropate în albiile râurilor Maine, Eger, Saale sau Naab. Unii băştinaşi mai cred şi astăzi în existenţa acestor comori de aur şi pietre preţioase şi continuă să caute, în speranţa că acestea i-ar putea elibera de povara unei munci istovitoare, care le vlăguia puterea, făcând din viaţa lor doar un lung şir de lipsuri şi neîmpliniri. Însă puţini dintre ei se mai amăgesc cu gândul că soarta ar fi atât de binevoitoare cu ei, încât să le uşureze într-atât traiul, pentru că cei mai mulţi ţărani au ocupaţii care le asigură existenţa prin muncă grea şi obositoare. Ei se îndeletnicesc cu doborârea copacilor din pădure, sădesc noi plantaţii de puieţi; o altă preocupare a lor este arderea cărbunelui extras din adâncimile pământului. Hans Richter era şi el unul dintre aceşti simpli tăietori de lemne şi ducea aceeaşi viaţa umilă ca cea a semenilor lui. Însă doar această îndeletnicire nu-i aducea un venit suficient încât să-şi poată acoperi toate necesităţile, fiind nevoit adesea să muncească şi la arderea cărbunelui şi la plantarea noilor copăcei. În ceea ce priveşte bunurile acestei lumi, era un om sărac, dar bogat în Dumnezeu pentru că avea o mare comoară a credinţei şi o încredere neclintită în promisiunile Tatălui său din ceruri. Fiind un biet om de la ţară, lipsit de prea multă carte, el a înţeles cuvintele Scripturii: “Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi”, în sensul lor propriu şi nu cu inima. Şi dacă de multe ori simţea apăsarea nenumăratelor griji, era convins că toate erau îngăduite de Dumnezeu spre binele lui. Avea puţină ştiinţă de carte şi de aceea cu mare greutate putea citi câteva versete din Biblia la care ţinea atât de mult. Însă, în ciuda acestui neajuns, părtăşia lui cu Tatăl ceresc era neîntreruptă pentru că zi de zi, în timp ce se îndrepta spre locul său de muncă sau ori de câte ori privea cărbunele mocnind, se putea ruga şi sta de vorbă nestingherit, cu Dumnezeu. Chiar dacă anii îşi lăsaseră urme adânci pe chipul lui, bătrâneţea nu-l împiedica încă să înveţe lucruri noi, pline de înţelesuri divine. Era înzestrat cu o ţinere de minte atât de strălucită, încât a făcut ca multe din promisiunile scrise în Cuvântul Sfânt, să i se întipărească în minte pentru tot restul vieţii lui…