Categorie: schite de predici scrise, carti de predici scrise
Cuprinde 100 de schite de predici
Beniamin Poduț este pastor fondator al Bisericii „Metanoia” din Wiesbaden, Germania. A absolvit secția de teologie pastorală a Universității „Emanuel” din Oradea. A obținut un master în teologie la Evangelical Theological Seminary din Osijek, Croația, iar, începând din anul 2008, este doctorand la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Teologie Reformată. El este, de asemenea, autorul cărţii O viziune holistică asupra Bisericii – O perspectivă contemporană asupra naturii şi misiunii Bisericii şi al cărţii Puterea lui Dumnezeu şi comunitatea noii creaţii – O pledoarie pentru o biserică cu impact în societatea contemporană.