Pomul bun
„Nu este niciun pom bun care să facă rod rău, şi nici un pom rău care să facă rod bun” (Luca 7:43).
Îmi cântă roua-n frunze de cu zori
Şi mă răsfaţă soarele amiezii,
Amurgul mă îmbracă în culori
Iar noaptea-mi pune-n ram privighetori
Să cânt cu ele-n marginea livezii.
Am trunchiul viguros, bine fixat
De rădăcini adânci, către izvoare,
Coroana mea este smarald curat
Cu verdele-i de soare sărutat,
Dar rodul, rodul cum e, Grădinare?
Pot să hrănesc drumeţul ostenit
Cu roadele din ramuri, rumenite?
Sunt dulci? Sunt hrănitoare? De dorit?
Şi rostul pentru care-am fost sădit
Mi-l împlinesc cu cele oferite?
Sunt întrebări la care mă-nfior
Şi îmi zbârleşte scoarţa echivocul
Ştiind că numai pomul roditor
Are speranţă pentru viitor,
Pe celălalt îmbrăţişându-l … focul.
De-aceea cu evlavie mă-nchin
Cu trunchiul la pământ, şi-n rugăciune
Eu Te implor, o, Grădinar divin,
Pune în trunchiul meu de sevă plin
Altoi de dragoste şi fapte bune.
Să-mi plec cu dragoste spre trecător
Crengile verzi cu rod râzând în soare,
Nu doar frumos, ci bun şi hrănitor,
Şi în zăduful zilei fără nor
Să îi ofer o oază de răcoare.
Atunci voi şti că nu-s doar un copac,
Decor ivit pe verdele câmpiei,
Ci pomul bun prin tot ceea ce fac,
Sunt pomul Grădinarului pe plac
Sădit pentru Grădina veşniciei.
