Urmatorul capitol dupa ultimul

Categorie: Carti crestine, carti A. W. Tozer

Cu totii ne nastem datori fata de lume si aceasta datorie creste pe masura ce imbatranim. Daca suntem intelepti in Duhul, vom avea grija sa inversam rolurile si sa indatoram lumea fata de noi. Putem face asa ceva doar slujindu-ne generatia dupa voia lui Dumnezeu inainte de a fi prea tarziu.

Pacea inimii castigata prin refuzul de a purta jugul comun al compasiunii omenesti este o pace nevrednica de un crestin. A cauta linistea astupandu-ne urechile la strigatele durerii umane inseamna a deveni nu crestini, ci un fel de stoici degenerati care nu au nicio legatura nici cu stoicismul, nici cu crestinismul.

Marturia unui urmas adevarat al lui Hristos poate suna cam asa: Placerile si comorile lumii nu ma mai atrag de acum inainte. Ma consider rastignit fata de lume si consider lumea rastignita fata de mine. Dar multimile care i-au fost atat de dragi lui Hristos nu mi vor fi mai putin dragi. Daca nu pot preveni sinuciderea lor morala, ii voi boteza cel putin cu lacrimile mele omenesti. Nu vreau nicio binecuvantare pe care sa nu o pot imparti. Nu caut nicio spiritualitate pe care trebuie sa o castig cu pretul uitarii faptului ca oamenii sunt pierduti si fara nadejde. Daca, in ciuda a tot ceea ce pot face eu, ei vor pacatui impotriva luminii si vor aduce asupra lor mahnirea unui Dumnezeu sfant, atunci nu trebuie sa-i las sa mearga pe drumul lor trist fara a plange pentru ei. Nu pot suferi o fericire pe care trebuie sa o cumpar cu ignoranta. Resping un cer in care trebuie sa intru inchizandu-mi ochii la suferintele semenilor mei. Aleg mai degraba o inima zdrobita, decat orice fericire care ignora tragedia vietii umane si a mortii umane. Chiar daca eu, prin harul lui Dumnezeu in Hristos, nu mai sunt sub pacatul lui Adam, tot voi simti o obligatie de a fi plin de compasiune pentru intreaga rasa nenorocita a lui Adam si sunt hotarat sa cobor pana in mormant sau sa urc pana in cerul lui Dumnezeu, plangand pentru cei pierduti, care pier. si astfel voi face prin puterea pe care mi-o va da Dumnezeu. Amin.

Niciun om nu are dreptul de a muri, pana cand nu a indatorat omenirea fata de el. Niciun om nu are vreun drept moral de a se culca in pamant, pana cand nu s-a trudit sa indeparteze o parte din pamantul din inimile oamenilor, pana cand nu a ajutat la eliberarea oamenilor de sub tirania aceluiasi pamant si pana cand nu i-a indreptat spre acea imparatie care va dainui dupa ce pamantul si cerurile nu vor mai fi.

Nimeni, din nicio perioada, nu a avut parte de vreun har spiritual de care noi sa nu ne putem bucura acum, daca indeplinim conditiile date. Daca aceste vremuri sunt mai intunecate din punct de vedere moral, ele nu fac decat sa creeze un context in care noi sa putem straluci mai puternic. Dumnezeul nostru este Dumnezeul zilei de azi, cat si al zilei de ieri, si putem fi siguri ca oriunde ne-ar duce zilele noastre de maine, Dumnezeul nostru credincios va fi cu noi asa cum a fost cu Avraam, cu David si cu Pavel.

Adesea suntem tentati sa ne intrebam cum poate Dumnezeu sa ne iubeasca, dar chiar daca acest sentiment este unul sincer, totusi este rezultatul unui mod gresit de a privi lucrurile. Dumnezeu nu ne iubeste pentru ca noi suntem greu sau usor de iubit; El ne iubeste pentru ca El este Dumnezeu, nu pentru ca noi suntem buni sau rai, mai atractivi sau mai putin atractivi. Dragostea lui Dumnezeu nu este scoasa din El de catre obiectul ei; ea curge din Dumnezeu ca un rau constant pentru ca El este dragoste.

Slujirea crestina, ca sa fie acceptabila inaintea lui Dumnezeu, trebuie sa fie curata si sincera. Tot ceea ce se face din obisnuinta nu este primit; orice lucru facut intr-un mod superficial este sub nivelul calitatii care se asteapta de la noi. Cantecul cantat usuratic, predica spusa fara un motiv mai inalt decat faptul ca a venit din nou ziua de duminica, zeciuiala azvarlita in cos, marturia data pentru ca asa trebuie – nimic din toate acestea nu va ramane in picioare sub privirea patrunzatoare a lui Dumnezeu.

Mandria si curiozitatea omeneasca se combina adesea pentru a ne face sa incercam sa intelegem acte ale lui Dumnezeu care sunt cu totul in afara intelegerii umane. Nu ne place sa admitem ca nu stim ce se intampla, asa ca ne torturam mintile incercand sa patrundem caile misterioase ale Celui Omniscient. Este greu de conceput o sarcina mai inutila.


Obiceiul de a merge mai intai la Dumnezeu va preveni multe situatii neplacute. Un tanar se indragosteste si, fara sa caute sfatul lui Dumnezeu, intra in casnicie. Cativa ani mai tarziu afla ca a facut o mare greseala. Apoi se duce la Dumnezeu sa caute o cale de iesire, si descopera ca s-a dus prea tarziu. Dumnezeu tot il va ajuta chiar si in astfel de circumstante, dar juramintele sfinte au fost spuse si zarurile au fost aruncate. Ar fi fost mai bine daca ar fi mers mai intai la Dumnezeu.

Noi suntem trimisi sa binecuvantam lumea, insa niciodata nu ni se spune sa ne compromitem cu ea. Slava noastra sta intr-o retragere spirituala de la tot ceea ce se construieste pe nisip. Albina nu gaseste miere cand misuna in jurul stupului. Mierea se gaseste in floarea de departe, unde este liniste, pace, soare si un izvor curat; acolo trebuie sa mearga albina ca sa o gaseasca. Crestinul va gasi doar cateva firimituri acolo unde credinciosii declarati se joaca si se roaga toti intr-un suflet. Cateodata poate fi constrans sa mearga singur sau cel putin impreuna cu cei cativa ostracizati. A face parte din minoritatea dispretuita poate fi pretul pe care sa trebuiasca sa-l plateasca pentru putere. insa puterea este ieftina oricare ar fi pretul.

Dupa o privire la Ghetsimani sau la Calvar, crestinul nu mai poate sa creada vreodata ca drumul lui este unul greu. Sa nu indraznim sa ne comparam durerile neinsemnate cu patima sublima indurata pentru mantuirea noastra. Orice comparatie ar fi ea insasi argumentul suprem impotriva plangerilor noastre, caci ce durere este ca a Lui?

Te va costa ceva sa mergi incet in marsul veacurilor, in timp ce oameni entuziasti ai timpurilor noastre se agita incoace si incolo, confundand miscarea cu progresul. Dar, in cele din urma, se va merita – iar crestinul adevarat nu este interesat de nimic altceva mai putin de atat.

O biserica hranita cu entuziasm nu este o biserica nou testamentara. Dorinta dupa o stimulare de suprafata este o urma sigura a naturii cazute, este tocmai lucrul de care Hristos a venit sa ne elibereze prin moartea Sa. O multime bizara de oameni lumesti botezati care asteapta in fiecare duminica o impunsatura cvasi-religioasa care sa le ridice [moralul] nu are absolut nicio legatura cu o adunare adevarata de crestini credinciosi. si faptul ca membrii acesteia declara solemn credinta lor nepieritoare in Biblie nu schimba cu nimic lucrurile. „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri\".