În data de 26 iunie 1984, un om de culoare păşea pe aeroportul din Washington. Deşi lucrul acesta se întâmpla în fiecare zi, de data aceasta era ceva cu totul neobişnuit, era puterea lui Dumnezeu în acţiune.
Cu 22 de ani înainte, pe 20 martie 1962, acest bărbat a ajuns în închisorile din Cuba lui Castro. Era Noble Alexander. Pe când ţinea o predică despre păcat, agenţii dictatorului au interpretat menţiunea lui cu privire la lupta dintre Lucifer şi Dumnezeu ca fiind o referire indirectă la regimul lui Castro. Un avocat, pe care Noble nu-l întâlnise niciodată înainte, l-a declarat vinovat de a fi atentat la viaţa preşedintelui ţării.
Noble Alexander a murit pe 20 iulie 2002, liber, asa cum spune titlul cărţii Voi muri în libertate, după ce a păstorit timp de 15 ani diverse biserici din lume. 
ISBN: 97860600873471
Nr de pagini: 216